Prima etapă necesară pentru a putea evidenția cancerul colorectal este efectuarea unei colonoscopii. După ce tumora este vizualizată, sunt prelevate 4-6 biopsii. Ulterior, se examinează aceste biopsii de către medicul anatomopatolog, care stabilește cu certitudine diagnosticul de cancer colorectal.
După confirmarea diagnosticului, se stabilește extensia cancerului de către un medic radiolog, prin efectuarea investigatiilor imagistice CT/IRM. În final, după ce există toate datele necesare despre tumoră, o echipă multidisciplinară alcătuită din medic oncolog, chirurg, radioterapeut, radiolog, gastroenterolog și anatomopatolog se întâlnește pentru a decide tratamentul.
Opțiunile terapeutice, în funcție de stadiul cancerului colorectal, pot varia de la rezecția endoscopică, rezecția chirurgicală, radioterapie sau chimioterapie, uneori cu asocierea a două sau mai multe dintre opțiunile amintite.